Sistemul de subvenții din Uniunea Europeană dezavantajează România și avantajează alte state, a spus Varujan Vosganian, deputat ALDE și fost ministru al Finanțelor, în cadrul Food Intel Forum, 2018
„Rog Ministerul Agriculturii să facă o evaluare a felului în care subvențiile afectează competiția în UE”, a solicitat acesta.
El a mai sugerat ca ajutoarele de stat să fie alocate către partea de industrializare agricolă. Totodată, „agricultura are nevoie de depozite standardizate pentru produse. Dacă vinzi recolta în loc de luna septembrie, în luna mai, există un câștig substanțial. În lipsa acestor depozite, produsele se vând imediat după recoltare și există un grup de cumpărători care ține prețurile foarte jos, și care riscă să falimenteze producătorii din România”.
În lipsa unor măsuri de susținere a agriculturii, România a ajuns să aibă deficite comerciale cu țări cu suprafețe mult mai mici, cum ar fi Ungaria. „Trebuie făcut un studiu de caz pe relația România – Ungaria. Avem, cu această țară care este de două ori mai mică un deficit comercial de 0,5 miliarde de euro”, a atras atenția Varujan Vosganian.