AcasăȘTIRI„Plăcinta Dobrogeană” din România primește recunoaștere europeană

„Plăcinta Dobrogeană” din România primește recunoaștere europeană

După aproape doi ani de conflict între România și Bulgaria pentru recunoașterea europeană a „Plăcintei Dobrogene”, România câștigă Indicația Geografică Protejată (IGP).

„La ultimele negocieri pe cale diplomatică între ministerele Agriculturii din România şi Bulgaria, în dialog cu Direcția Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DG Agri) din cadrul Comisiei Europene (CE) s-a ajuns la un acord prin care România va primi recunoașterea europeană prin înregistrarea produsului “Plăcintă Dobrogeană IGP” și publicarea acestuia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu toate drepturile, pe termen nelimitat. Opoziția Bulgariei are la bază istoria comună a regiunii Dobrogea, care a inclus și un teritoriu din Bulgaria, iar vecinii noștri au făcut o opoziție hotărâtă și susținută aproape doi ani” a declarat Ionuț Diaconeasa, consilier în Direcția Generală pentru Afaceri Europene și Relații Internaționale din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Bulgaria va putea folosi denumirea, dar numai la nivel local, în regiunea de la sudul Constanței și fără recunoaștere IGP, cu caractere chirilice sau latine „Dobrudzhanka banitsa”, pentru 10 ani. De asemenea, bulgarii nu vor avea dreptul de a exporta produsul cu denumirea în limba română.

„Faptul că alte state ne urmăresc demersurile, iar în cazul de față vecinii bulgari, demonstrează notorietatea şi calitatea deosebită a produselor românești, care sunt foarte apreciate pe piață şi încet încet îşi fac loc atât pe piaţa europeană cât şi în registrul produselor recunoscute de către Comisia Europeană pentru calitatea lor”, a adăugat Ionuț Diaconeasa.

În România mai sunt alte 10 produse alimentare cu IGP :

  1. Magiun de prune Topoloveni
  2. Salam de Sibiu
  3. Novac afumat din Țara Bârsei
  4. Scrumbie de Dunăre afumată
  5. Cârnați de Pleșcoi
  6. Telemea de Sibiu
  7. Cașcaval de Săveni
  8. Salată de icre de ștuică de Tulcea
  9. Salată tradițională cu icre de crap
  10. Telemeaua de Ibănești ( care este singurul produs din România cu Denumire de Origine Protejată -DOP)

Din categoria băuturilor spirtoase, Rachiu de fructe, avem înregistrate:

  1. Pălincă
  2. Țuică Zetea de Medieșu
  3. Țuică de Argeș
  4. Horincă de Cămârzana

Din categoria Rachiu de vin avem:

  1. Vinars Târnave
  2. Vinars Vasului
  3. Vinars Murfatlar
  4. Vinars Vrancea
  5. Vinars Sagarcea

Din categoria băuturilor aromatizate, ”Pelinul” este în proces de înregistrare la MADR.

Printre alte produse care se află în proces de înregistrare IGP se numără și:

  • Salinate de Turda (ceafă, cotlet, piept de porc și pulpă de porc
  • Pita de Pecica
  • Tuberoza de Hogjilag
  • Brânză frământată de Teca
  • Virșli
  • Brânza de burduf de Bran

Specialiștii MADR au identificat și alte produse tradiționale care pot primi certificatul IGP:

  • Telemea de Văideeni
  • Gem de rabarbăr
  • Brânză de Gulianca
  • Salam de Nădlac
  • Usturoi de Copălău
  • Ceapă de Pericei
  • Șuncă ardelenească
  • Varză de Toboliu
  • Bere nemțeană
  • Cobză cu păstrăv afumat de Valea Putnei
  • Covrigul muscelean
  • Prune afumate de Sâmburești
  • Cârnați Oltenești
  • Mere de Voinești etc.

 

Sursă: HotNews

Editor: Alexandra Băncilă


 

RELATED ARTICLES

Most Popular